Dimineaţa la mare,

Era dimineaţă când te-am trezit din somn

Cu ochii-ntredeschişi tu mi-ai zâmbit,

Ştiai că-s eu şi nu pot să adorm

Că te doream la cât de mult tu mi-ai lipsit.

Mă strângi în braţe, pe lângă mine te-nfofoleşti,

Mă săruţi pe gât… mă priveşti şi îmi doresc

Să ma cufund sub tine să-mi spui că ma iubeşti,

E dimineaţă şi simt că-ntineresc.

Briza mării şi nisipul ne raceşte corpu’,

Pescăruşii şi guvizii ne cântă-o serenadă,

Soarele-ncălzeşte cu razele lui cortu’,

Atât e de mirific în a noatră casă.

Sărută-mi buzele şi strânge-mă mai tare,

Suntem doar noi doi, un cort şi-o mare,

Vom face dragoste-n visare

Şi-n orizont vom naşte-un răsărit de soare.

Ne priveşte cerul cu magica culoare

Şi îşi aruncă înspre noi razele de soare,

Îi e ruşine de propria-ţi ardoare,

Trăim o dimineaţă-ameţitoare.


Dragoste de-o vară,

Doar doi paşi ne despart

Să fim din nou doar doi,

Să nu fiu nevoit să-mpart

Distanţa dintre noi.

Esti rece şi te temi

Că nu-ţi voi face bine,

Începi usori să gemi

Şi-n mine ard fitile.

Dispari şi-apari mereu

Cu-aceiaşi pelerină,

Ce-ascunde-n apogeu

Surâsu-ţi de felină.

Ai ochii prea albaştrii

Şi părul prea pervers,

Mă simt purtat de aştrii

În sumbrul univers.

Te-ndrepţi uşor spre mine

Şi îmi şopteşti prostii,

Încep să mă simt precum,

Muzeele pustii.

Astăzi vei pleca

Şi nu şti cît mă doare,

Că-n suflet vei seca

Şi râu şi lac şi mare.

Şi-oriunde vei ajunge,

Vei avea mereu cu tine,

Ale mele gânduri multe,

Doruri grele şi suspine.

Ajunge-un tren în gară,

Pleci fără să priveşti în spate,

Cum pe peron rămâne ură

Şi brusc se face noapte.

Dar poate ne vom revedea,

Pe un peron în altă gară

Şi ne vom aminti,

De-o dragoste ce-a fost de-o vară.


Acelaşi. . .

Am ramas acelasi, cu zambete depline

Cu sute de suspine si multe sticle pline

Acelasi eu in nopti prea solitare

Cu zambetele sterse si multe sticle goale….

 


O dulce Noapte,

De felinare-i Noaptea luminată,

E tristă-n propria-i singurătate,

E sumbră totuşi, da-mi arată,

Drumul către tot şi toate.

 

Condu-mă Noapte înspre casă,

Păzeşte-mă ca pe un frate

Şi scoate-mi aşhia ce-mi apasă,

Pe inimă, călcâi şi oase.

 

Mi-eşti prietenă şi-mi vei rămâne,

Aceaşi dulce călăuză,

În momentele deşarte,

În care nu am nici o scuză.

 

Îţi mulţumesc că mi-eşti aproape,

Când am nevoie cel mai mult

Şi-ţi dăruiesc, O… dulce Noapte,

Stele, luna şi-un sărut.


Ropote de nostalgii,

Am acasă pe perete,

Lângă ceas, fotografii.

Iar în ele zac discrete,

Feţe triste de copii.

 

Îmi sunt muze-n nopţi ploioase,

Cu ger, vânt, intemperii,

Ce-mi stârnesc vise duioase,

De vechi dulci copilării.

 

Melancolicele clipe,

Incendiate de făclii,

Au în ele-ntipărite

Ropote de nostalgii.

 


Război pe timp de pace,

E frig .. şi ninge… şi tălpile sunt vinete,
E zgomot şi bombe cad de pretutindeni,
Aud copii plângând, aud dureri şi urlete
Şi ninge tot mai tare, de nu mai văd pe nimeni.

Am arma îngheţată şi gloanţe prea puţine,
Mă-nfior de morţii din-mprejur.
De sus, cad bombe clandestine
Şi nu mai ştiu pe cine să înjur.

M-aplec în faţa Ta Doamne,
Mă pocăiesc că nu am fost prea credincios
Şi dă-i o ploaie ca să toarne,
Apă peste sângele scârbos.

Şi ştiu că Eşti acolo
Şi nu vrei să mi-auzi durerea,
Dar mă voi înălţa precum Apollo
Şi-ţi voi simţi atingerea.

Am murit? sau… visez în nemişcare?
Mai simt ceva? Trăiesc? sau mi se pare?
Sunt dus şi o să dau uitare,
Visului de pensionare.


Varianta Lăpuşneanul în ochii mei,

Lăpuşneanul se plimba pe splaiurile turceşti călărindu-şi armăsarul şi înarmat din cap până în picioare.
Intrând în primul sat turcesc, acesta a rămas blocat când a zărit femeile care se plimbau aproape dezbrăcate pe uliţele cu miros de shaorma şi păzite de străjeri beţi morţi.
Aruncând o privire mai atentă către femei, la fel cum ar face orice bărbat, acesta aţintindu-şi ochii către chiloţii femeilor, citeşte scris pe dantela lor… “Capul lui Moţoc noi vrem!”.
Acesta pleacă repede în grabă spre tărâmurile româneşti, îl caută pe Moţoc şi îl arestează.
Ca pedeapsă,îi atribuie acestuia 20 de palme la funduleţul gol. În timp ce se dezbracă nea’ Moţoc, Lăpuşneanul citeşte pe chiloţii lui ” Şi de-am să mă scol, pe toate-am să vă trosnesc”.
Afară, la poarta castelului, zarvă mare, femeile plângeau şi strigau disperate, dezbrăcate şi cu sfârcurile întărite de ciudă că avea să îl omoare pe Moţoc… ” Dacă voi nu-l mai vreţi, noi îl vrem!”.
Lăpuşneanul, nervos şi gelos, că nu e şi el la fel de dorit de femeile din sat, strigă cu o voce parcă strânsă de coaie, din balconul regal… “O să băgaţi de samă, doamnelor”, şi atunci el împreună cu toţi oamenii lui de încredere au violat toate femeile din sat lăsândule însărcinate.Şi aşa s-a format neamul nostru de bastarzi, hoţi, violatori, geloşi etc.

 

 Acesta este un pamflet, trataţi-l ca atare.


Traiectorie derizorie,

Guvernul provoacă isterie!
Spală mizerie,
Sub ochi ne perie!
Mulţimea se sperie,
De dura artilerie,
Ce-omoară-n serie,
Şi-aduce victorie,
În contradictorie
Cu-a noastră glorie.
E-o loterie,
Mânjită de mândrie,
Doctorandă-n psihiatrie!
Mulţimea se-nfurie,
Aruncă bisturie,
În propria primărie,
De face istorie.
Dosarul se prescrie,
Sub ordin de bacterie,
Rămân doar sicrie,
Cu dor de puşcarie……


Întrebări…

Nu am cerut în viaţa mea nimic nimănui şi totuşi mi s-a dat. Mi s-a dat la fel de mult cât mi s-a luat sau poate mi s-a luat mai mult dar nu mai contează asta atâta timp cât, în acest moment, am un mare nimic. Şi zilnic mă gândesc dacă nu cumva eu sunt de vină? Dacă tot ceea ce mi se întâmplă e din cauza greşelilor mele, dar care greşeli? Cui, cu ce , când, în ce fel am greşit eu cuiva atât de rău încât să ajung la stadiul actual. A trecut un an, doi, trei.. mulţi şi am rămas la fel, acelaşi eu, însă pe dinăuntru au dispărut visele, bucuria la lucruri mărunte, dragoste de tot şi multe altele, care mai demult îmi croşetau zâmbete pe faţă şi năşteau fluturi în stomac. De ce am renunţat la aceste frumoase sentimente în detrimentul urâtului, cine m-a făcut să ajung ceea ce sunt? Oare e normal să învinovăţesc pe cineva? Cine e acel cineva dacă întradevăr există? Nu ştiu… Am atâtea întrebări pe care mi le pun zilnic, la care găsesc rar câte un răspuns, dar din păcate şi acela e vag.

Dacă ar fi să mă mai nasc odată… ce aş face?

Mă macină rău întrebarea asta la fel ca multe altele, dar acum e târziu, mă bag la somn pentru că dimineaţă o iau de la capăt.

Abea aştept!


%d bloggers like this: